Modificări accize
În data de 24 octombrie 2024 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență nr. 123 pentru modificarea și completarea titlului VIII "Accize şi alte taxe speciale" din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Printre cele mai importante modificări menționăm următoarele:
- S-a introdus un calendar de creștere graduală a nivelului accizelor pentru bere, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2025 precum și exceptarea de la prevederile privind actualizarea cu creşterea preţurilor de consum, a nivelului acestora:
Denumirea produsului sau a grupei de produse
| U.M.
| Acciza (lei/U.M.)
|
2024
| 2025
| 2026
|
Bere, din care:
|
hl/1 grad Plato
| 4,62
| 4,82
| 5,06
|
1.1. Bere produsă de producătorii independenți a căror producție anuală nu depășește 200 mii hl
|
2,54
|
2,65
|
2,78
|
- În cazul antrepozitarilor care s-au autorizat începând cu 1 ianuarie 2024, în primele 36 de luni de valabilitate a autorizației, livrarea și deplasarea produselor menționate mai jos, inclusiv către alte locuri de depozitare, se efectuează numai în momentul în care furnizorul/antrepozitul fiscal deține documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată:
- vinuri spumoase;
- băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, cu excepția produselor: cidru de mere şi de pere, hidromel obţinut prin fermentarea unei soluţii de miere în apă, băuturi obținute din fructe de pădure, fără alte adaosuri de arome sau alcool;
- produse intermediare;
- alcool eticlic;
- tutun prelucrat;
- produse energetice: benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină, kerosen, gaz petrolier lichefiat.
Livrarea acestor produse din antrepozitele fiscale sau din locurile în care au fost recepţionate de către destinatarii înregistraţi se face numai pe baza comenzii cumpărătorului.
Deplasarea produselor accizabile de la antrepozitul fiscal către alte locuri de depozitare este însoţită de avizul de însoţire, în care se înscrie menţiunea accize plătite.
În cazul antrepozitărilor autorizaţi din 1 ianuarie 2024 şi până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aceste prevederi se aplică pentru operaţiunile efectuate începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă – 24 Octombrie, dată de la care curge şi termenul de 36 de luni.
Se aduc câteva clarificări referitoare la producția în antrepozit fiscal a produselor care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere.
Operatorul economic care deține autorizație de antrepozit fiscal pentru producția de tutun prelucrat, în cadrul căruia produce și produse care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere, cu încadrarea tarifară NC 2404 11 00, inclusiv cele conţinute în rezerve livrate împreună cu ţigări electronice şi alte dispozitive de vaporizare electrice personale similare și dorește să renunțe la producția de tutun prelucrat, are obligația să anunțe la autoritatea vamală teritorială intenția sa de modificare asupra datelor inițiale în baza cărora a fost emisă autorizația de antrepozitar, cu cel puțin 5 zile înainte de producerea acesteia.
Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră?
Vă recomandăm să analizați din timp impactul acestor modificări asupra activității companiei dumneavoastră.
Echipa EY este disponibilă pentru mai multe detalii despre cele descrise mai sus.