Raportul evaluează interoperabilitatea datelor la nivelul a trei activități principale din domeniul e-mobilității, analizând interacțiunile cheie și gradul actual de maturitate a transferului de date, prezentând oportunități și soluții:
Optimizarea stațiilor de încărcare: Amplasarea strategică a stațiilor de încărcare asigură utilizatorilor de vehicule electrice acces facil și confort, atenuând preocupările legate de autonomie, îmbunătățind experiența conducătorilor auto și încurajând adoptarea la scară largă a vehiculelor electrice. În Europa, numărul de puncte de încărcare publice a crescut cu 40%, de la aproximativ 530.000 în 2022, la 744.000 în 2023, dar, pe măsură ce adoptarea vehiculelor electrice se accelerează, va trebui să existe o creștere continuă și proporțională a numărului stațiilor de încărcare. Îmbunătățirea interoperabilității datelor poate oferi informații cu privire la amplasamentele unde sunt necesare noi stații de încărcare, pe baza modelelor de utilizare de către șoferi și a capacității disponibile a rețelei, ceea ce va asigura informații pentru planificarea infrastructurii și a investițiilor.
Integrarea inteligentă a rețelelor: Încărcarea inteligentă facilitează optimizarea energetică, ceea ce permite vehiculelor electrice să reacționeze la prețul energiei, la capacitatea rețelei și la disponibilitatea energiei din surse regenerabile pentru a iniția încărcarea. Prin schimbul de informații între diferite sisteme și actori, planificarea încărcării poate fi optimizată pe baza capacității rețelei în timp real, a prognozelor meteorologice, a prețurilor energiei electrice stabilite în funcție de momentul utilizării și a nevoilor fiecărui conducător auto în parte. Interoperabilitatea datelor este, de asemenea, crucială pentru serviciile „de la vehicul la rețea”, prin care vehiculele electrice pot alimenta rețeaua cu energie în timpul perioadelor cu vârf de consum. Pentru ca acest proces să funcționeze în mod optim, trebuie să existe o armonizare între stațiile de încărcare și vehiculele electrice.
Proces de încărcare optimizat: Un proces de încărcare optimizat oferă acces facil, coerent și confortabil la infrastructura de alimentare din cadrul diferitelor rețele de încărcare. Interoperabilitatea dintre sistemele de date contribuie la o experiență mai bună pentru șoferi, care beneficiază de informații în timp real privind disponibilitatea stațiilor de încărcare, prețurile și compatibilitatea cu vehiculele lor. Astfel, șoferii au posibilitatea de a lua decizii în cunoștință de cauză și de a-și planifica eficient traseele, reducând preocupările legate de autonomie și promovând adoptarea vehiculelor electrice.
Noi oportunități comerciale
Realizarea corectă a mecanismelor de interoperabilitate a datelor va permite organizațiilor să analizeze ce activități auxiliare să desfășoare în acest mediu nou și dinamic.