Asociația Iubire
Melania Grunea
În fața unei drame de dimensiunea unui copil bolnav de cancer, absolut toate eșafodajele de valori se aplatizează, iar lumea devine un loc fără sens. Totul devine o luptă surdă pentru încă o zi și apoi, poate, încă una. Dar cum sunt aceste zile pentru acești pacienți? Ce îi mai face să zâmbească pe acești copii?
Pentru a ne putea continua viețile minuscule și trăi măruntele noastre drame, suntem aproape obligați de biologie să ignorăm aceste cazuri sfâșietoare. Ba nu! Nu toți! De 8 ani încoace, colega noastră de la EY, Melania Grunea, vizitează copiii de pe secția de oncologie pediatrică a spitalului Marie Curie.
Este o experiență care îți zdruncină absolut tot sistemul de valori. Iubirea, curajul, ce este important, ce nu este important, toate aceste lucruri și încă multe altele capătă noi înțelesuri. Bani? Sunt necesari dar nu suficienți. În aceste cazuri, de multe ori, cel mai important lucru este timpul petrecut cu ei. Aproape toate lucrurile importante pentru acești copii nu se pot cumpăra cu bani. Ei au nevoie de iubire, bunătate, timp, joacă, magie și noroc. Melania de la EY le oferă cât de mult poate, din preaplinul sufletului ei, săptămânal, la etajul 5 al spitalului Marie Curie.